Cununa evenumentului memorabil a fost reunirea celor două coruri
Sfântul Martin a fost un om darnic care și-a rupt mantia în două pentru a o împărți cu un cerșetor într-o iarnă geroasă. Conotația zilei de 11 noiembrie, ziua Sf. Martin, este cea a bunătații și generozității.
Cafeneaua-i cafenea! Cafeaua de aici nu se poate compara cu cea de-acasă!
Credincioșii greco-catolici din Bușag au sărbătorit hramul parohiei
Marea dilemă a posesorilor de fose septice este că la declararea acestora trebuie să treacă în formular numărul autorizației de construcție.
Munca la urcatul mălaiului în coștei echivaleaza de cele mai multe ori cu o zi de sală, dacă ar fi să ne referim la numărul de calorii arse. Diferența este că la sală te poți programa pe când aici ești contratimp din cauza volumului mare de muncă dar mai ales al ploilor de toamnă.
Orașul mai scapă de-o rușine! Toaletele din fundul curții și fosele septice vor fi înlocuite cu racorduri la rețeaua de canalizare!
În veci, pomenirea lor!
O dăscăliță a renunțat la catedră și nu mai lucrează cu copiii. Alegerea a fost să lucreze cu florile. ”În ambele cazuri, vorbim de frumos!” O poveste de viață întâlnită la singura florărie din Tăuții-Măgherăuș.
